03. Biblioteca Ombrachiara

A fost odată ca niciodată o fată care locuia într-un oraș unde nimeni nu mai vorbea.

Totul fusese spus. Totul fusese scris. Cuvintele, obosite, adormiseră în cărți, iar oamenii nu mai vedeau motivul să le citească.

Fetița se numea Eloisa și avea un dar: de fiecare dată când citea o propoziție care îi atingea inima, se deschidea o fereastră în interiorul ei.

Mic, imperceptibil. Dar lumina intra prin fereastra aceea.

Într-o zi, plimbându-se pe lângă o piață pustie, a găsit un bilețel mototolit, poate uitat de un vânt visător. Pe el scria:
„Absurdul se naște din confruntarea dintre nevoia umană de explicație și tăcerea de neînțeles a lumii.”
Semnat: Camus.

Eloisa l-a păstrat în buzunar. Apoi a început să adune cuvinte de pretutindeni: din cărți uitate pe trepte, din picturi murale pe jumătate șterse, din pagini de roman ascunse prin biblioteci părăsite.

Fiecare cuvânt care îi vorbea devenea un fir de aur, iar cu acele fire, într-o noapte, a început să țeasă o cărare în biblioteca din Ombrachiara, locul legendar unde poveștile nespuse mergeau să doarmă.

Țesând, a înțeles ceva simplu, dar imens: cărțile nu sunt citite pentru a înțelege lumea, ci pentru a rămâne treji în timp ce lumea ne traversează.

Biblioteca s-a trezit. Frazele au început să plutească în jurul ei, ca niște stele. Iar din acea zi, fiecare suflet care se simțea singur și rătăcit primea un fragment din acea bibliotecă.

Nu era un răspuns.

Era o întrebare care a adus lumină.

Un rând pentru cei mari

Acest basm poate fi citit de copii curioși și de adulți aflați în căutare.
Povestește despre puterea cuvintelor și despre nevoia de a aduna fragmente pentru a da sens celor ce nu pot fi explicate.
O carte, o frază, o pagină – fiecare poate deveni o lumina calauzitoare.

Întrebări de împărtășit:

Care este fraza care te-a schimbat?

Ai simțit vreodată că o carte „te-a ales”?

Ce cauți de fapt când citești?