Biblioteca din Ombrachiara, Cântecul copilăriei

Într-un oraș fără glas și fără vorbire,
dormeau cărțile, pierdute într-un răsărit blând.

O fată cu pas ușor,
a găsit un bilet, purtat de gând.

"Absurdul", spunea el, "este căutarea sensului,
într-o lume tăcută, densă și groasă".

Eloisa a citit-o și a pus-o în buzunar,
simțind o lumină deschizându-se în tăcere.

El a cules cuvinte de pe trepte și de pe pereți,

din cărți obosite, din colțuri întunecate.
Fiecare frază, un fir de aur strălucitor,
țese o cale luminoasă și strălucitoare.

Biblioteca din Ombrachiara s-a trezit,
și o mie de cuvinte au zburat pe cer.
Nu erau răspunsuri, nici soluții,
ci întrebări care deschideau emoții.

Dacă și tu găsești o frază care te cheamă,
prețuiește-o încet, ca o flacără.
Pentru că a citi nu înseamnă a înțelege totul,
ci a rămâne treaz, chiar și atunci când totul se odihnește.