02.O valiză pentru început

A fost odată ca niciodată, într-un sat de la marginea Pădurii celor o mie de drumuri, o fetiță pe nume Livia.
Avea ochii mari și tăcuți, ai cuiva care observă mult mai mult decât spune.

Când a împlinit șapte ani, bunica ei i-a dăruit o valiză mică. Era simplă, fără închizători prețioase, dar avea o lumină ciudată care părea să se schimbe odată cu trecerea timpului.

"Aceasta este valiza ta cu lucruri invizibile", a spus bunica.
"Când simți ceva, dar nu poți spune, când vrei să înțelegi cine ești, o poți deschide."

Livia nua inteles imediat, dar își lua valiza cu ea peste tot.
La școală, când se simțea diferită. Acasă, când îi venea să plângă fără să știe de ce.
În pădure, când întrebările o duceau departe.

În interiorul valizei, în timp, au început să apară obiecte misterioase:

• O pană care o înțepa ușor de fiecare dată când spunea „da” în loc de „nu”;

• O piatră care ar devenea mai grea dacă  asculta mai mult de alții decât de ea însăși;

• O cheie fără ușă, ce purta parfumul viitorului.

Într-o zi, într-o excursie, Livia s-a rătăcit printre poteci.
S-a așezat pe un buștean și a deschis valiza.
Toate obiectele au început să strălucească împreună.
Și atunci și-a dat seama: valiza nu conținea răspunsuri, ci amintirea întrebărilor ei.

S-a întors acasă cu o hartă desenată în inimă.
Nu știa încă unde va ajunge, dar găsise cel mai important lucru: curajul de a începe.

Mesaj pentru cititor

Ca și Livia, și noi avem o valiză invizibilă.
Uneori o numim copilărie, alteori frică, intuiție sau pur și simplu "nu știu ce".
Dar fiecare obiect pe care îl găsim în ea ne poate ghida, dacă învățăm să îl ascultăm.

Pentru cititorii cu suflet adult

Acest basm este despre explorare, dar și despre libertate, intuiție, încredere și ascultare.
Este o poveste pentru copii, dar aduce cu sine și întrebări importante pentru adulți:

Le oferim cu adevărat copiilor spațiu pentru ceea ce simt cu adevărat?

Să aleagă ceea ce îi atrage, fără să le explicam sau fara sa ii indrumam imediat?

Și pentru copilul nostru interior, cât spațiu a fost lăsat, câtă libertate?

La ce suntem dispuși să renunțăm pentru a ne întoarce în timp și a recâștiga libertatea care nu ne-a fost acordată?

Copilul care citește această poveste se poate recunoaște în Livia, în dorințele sau temerile sale.
Dar și tu, citind împreună cu ea sau el, poți simți că ceva rezonează:

copilăria ta, harta ta, uneltele tale uitate.

Acest basm poate fi citit pur și simplu ca o aventură... sau ca un început de conversație:

Ce obiecte ai alege?
Ce ai în valiză astăzi?
Unde ai vrea să mergi dacă ai putea pleca acum?

Vorbiți cu  cu copilul vostru interior.
Și vorbiți și cu acea parte din voi care, poate, încă așteaptă un semnal să inceapa o noua calatorie.

Pentru că fiecare basm, dacă este primit cu grijă, este o mică deschidere.

Un loc în care ne putem întâlni, recunoaște... și poate, începe din nou.