01.Ușa sinelui

A fost odată ca niciodată un sat care nu avea nume, pentru că nimeni nu avea timp pentru întrebări.

Oamenii alergau toată ziua, căutând răspunsuri și obiective strălucitoare precum medaliile.
Doar o casă caramizi, la capătul ulitei, era diferită: avea o ușă făcută în întregime din oglinzi.

Toată lumea o evita, spunând:

"Reflectă ceea ce nu vrei să vezi."

Într-o zi, Lira, o fată tăcută cu ochi de vânt, a găsit o foita abandonata la poalele unui copac:

"Cunoaște-te pe tine însuți și te vei recunoaște peste tot".
Cuvintele s-au cufundat în inimă ca o sămânță și au început să germineze.

În acea noapte, Lira s-a apropiat de casa misterioasă. Ușa oglinzii a pâlpâit, ca și cum ar fi așteptat-o. Imediat ce și-a pus mâna în ea, s-a deschis. Și ceea ce a văzut nu a fost un interior... ci o lume.

Era un peisaj care se schimba cu fiecare pas: o cameră de ceață care o urmărea oriunde mergea.
Apoi, un hol plin de oglinzi - unele o făceau să pară uriașă, altele minuscula, altele pur și simplu... invizibila.
Fiecare imagine o făcea să se simtă inconfortabil.
Dar Lira nu se întoarse.

A traversat un pod de hârtie scârțâind sub gânduri nespuse.
A coborât scări acoperite cu întrebări rămase nespuse.
Și, în cele din urmă, a ajuns într-o grădină tăcută, unde creștea o singură plantă.

Era ca osămânță deschisă, cu frunze transparente.
Lângă ea, o figură în vârstă stătea pe o piatră rotundă.
Nu avea chip, doar o voce:

"Ai trecut prin ceea ce erai pregătita să privești.
Aici nu găsești răspunsuri, găsești spațiu pentru a te asculta pe tine însuți."

Lira nu a înțeles imediat. Dar simțea o căldură în piept, ca și cum o parte din ea se recunoscuse în sfârșit.

Când s-a întors în sat, nimic nu se schimbase... totuși, ea vedea totul cu alți ochi.

Nu avea răspunsuri, dar avea o busolă.
Și de fiecare dată când se simțea pierduta, se întorcea la poarta care o purta spre drumul catre sine - acea poarta era ea insasi acum 

Ce parte din tine abia așteaptă să fie văzută?

Notă pentru cititor Acest basm este inspirat de primul pas al oricărei schimbări: privirea interioară.
Este dedicată celor care au curajul să intre în ceața emoțiilor lor și să se redescopere, chiar și puțin câte puțin.
Este o poveste pentru cei care caută un adevăr care nu strigă, ci șoptește.