07. Ce port cu mine II

Bani, rușine și posibilitati

Când am început să explorez subiectul moștenirii familiale, primul cuvânt care mi-a venit în minte a fost: bani .
Nu pentru că aș fi interesata in mod special sau materialist de ei , ci pentru că banii au fost întotdeauna o preocupare pentru mine, o prioritate, un gând constant .

Nu am crescut în sărăcie. Chiar și după ce părinții mei s-au despărțit, mama a avut mereu grijă să nu-mi lipsească nimic. Ba mai mult: a făcut tot ce i-a stat în putință ca să avem ceva frumos, ceva nou, mereu puțin mai mult decât strictul necesar.

O priveam: făcea sacrificii, punea bani deoparte. Când îmi dădea câțiva bani, și eu îi economiseam, ca să ne cumpărăm prima mașină. Îmi plăcea să fac asta. Să văd cum banii cresc, puțin câte puțin, era plăcut, liniștitor.

Ca adolescenta, asimilasem deja multe reguli:

• frigiderul trebuia să fie ordonat, fără risipă;

• Prioritatea era să achiți facturile și cheltuielile de întreținere.

• Abia pe urmă te gândeai la haine, la timp liber sau la călătorii.

Pe măsură ce creșteam, mi-am dat seama că primisem o educație bună , dar încununată și de o mică frică . Teama că într-o zi banii s-ar putea să nu mai fie acolo. Și odată cu asta, și un sentiment subtil de rușine , care nu era al meu, ci pe care îl simțeam la alții.

Îmi amintesc de colegii de clasă care nu-și permiteau anumite lucruri. Nu i-am judecat niciodată, dar le simțeam rușinea. Și o luam asupra mea. Poate din empatie. Poate pentru că îmi era teamă să ajung ca ei.

Același sentiment mă cuprindea când, din mașină, priveam mulțimea cum se înghesuia să urce în tramvai.
Astăzi se numește alegere eco-sustenabilă.
Atunci, ca și adesea astăzi, era un semn că nu aveai alternative.

De-a lungul timpului, am intrat în contact cu o altă cultură: cea a datoriilor, a ratelor, a creditelor ipotecare . Nu mai trăisem niciodată așa ceva. Și mi-era frică.
Am o ipotecă. O fiică. O mulțime de cheltuieli. Și până de curând, toate acestea erau o sursă de anxietate.

O persoană dragă mi-a spus odată: „Suferi de sindromul sărăciei.”

Vorbele acelea m-au făcut să plâng mult.

Pentru mine era doar un semn de responsabilitate, rezultatul unei educații sănătoase.

Dar mai târziu mi-am dat seama că, deși nu era adevărat – cu siguranță nu sufăr de niciun sindrom al sărăciei – aveam totuși nevoie să lucrez emoțional la felul în care trăiesc relația cu banii. Poate prea rigid.

Ce-ar fi dacă i-am întreba pe alții?

Motivata de această reflecție, am adresat o întrebare simplă — dar foarte puternică — celor mai dragi și de încredere oameni ai mei:
„Ce relație ați avut și aveți astăzi cu banii?”

Răspunsurile pe care le-am primit au fost sincere, uneori amuzante, alteori emoționante. Ceea ce a ieșit la iveală a fost un mic mozaic de gânduri, emoții, strategii și contradicții.

Din copilărie:

• „Când aveam 7 ani, am furat 10 lei din poșeta unei prietene de-a mamei mele.”

• „Le-am vândut broșuri publicitare colegilor mei de clasă.”

• "Cu 10 lei aș lua 10 înghețate de 1 leu și aș spune că sunt delicioase."

• „Mama mi-a dat bani să merg la cofetarie, dar i-am păstrat ca să-i cumpăr portocale surorii mele.”

Ca adulți:

• „Întotdeauna am avut ușurința in a cheltui, dar și grija de a pune deoparte.”

• „Acum, că am investit totul în case și sunt fără loc de muncă, mă simt fragila.”

• „A avea economii te face să te simți puternic. Fără ele, te simți fragil: tot ce-ți trebuie este o rafală de vânt... și cazi.”

Moșteniri familiale :

• „Bunica mea întreținea o familie cu cinci copii cu puțini bani. Bunicul meu câștiga mai bine… dar cheltuia tot.”

• „Poate că am trăit experiențe foarte diferite, dar în cele din urmă suntem cu toții în aceeași barcă: fără bani.”

Noi semnificații:

• „Nu contează cât ai, ci cum ii gestionezi. Cine știe să trăiască cu puțin  deja a câștigat.”

O lucrare interioară de făcut

A vorbi despre bani – în special cu afecțiune, umor și adevăr – este una dintre cele mai puternice modalități de a te reconecta cu propria istorie .

Scopul nu este ruperea cu trecutul, ci integrarea lui (am spus-o deja și am vrut să o repet)
Onorând ceea ce ne-a format.
Și să alegem cu mai multă libertate cine vrem să devenim.

Întrebări pentru explorarea ta:

• Cum mă simt „egal” cu părinții sau bunicii mei când mă gândesc la bani?

• Ce emoții îmi vin în minte când vorbesc despre bani?

• Ce am moștenit ca și convingere economică?

• Ce temeri sau rușini port, chiar dacă nu sunt ale mele?

• Dacă aș putea cu adevărat să aleg: ce relație aș vrea să am cu banii?

În concluzie... sau aproape (pentru că voi scrie din nou despre bani ca resurse)

După cum scriu Brad și Ted Klontz, psihologi și autori ai cărții Mind Over Money ,
„Adesea nu banii în sine creează probleme, ci poveștile pe care ni le spunem despre ei, transmise din generație în generație, ca niște legi nescrise.”

Asta m-a pus pe gânduri profunde. Poate că nu doar „noi” ne facem griji pentru bani, ci întregul lanț de experiențe pe care le purtăm în noi: cei care s-au temut de foame, cei care au experimentat umilința sărăciei, cei care au învățat să tacă în privința nevoilor lor.

Poate că a crește, chiar și în acest sens, înseamnă a învăța să ne rescriem istoria economică internă.
Faceți-o cu dragoste. Și cu respect pentru cei care au mai fost acolo înainte, iar despre asta voi scrie din nou mai în detaliu.

Surse de inspirație:

Anne Ancelin Schützenberger - Sindromul strămoșilor

Brad Klontz și Ted Klontz - Minte peste bani

Lynne Twist - Sufletul banilor

Vicki Robin și Joe Dominguez - Banii tăi sau viața ta