02.Când și cum să începeți?

Dacă suntem norocoși, primul pas în călătoria cunoașterii de sine începe când suntem mici.

În familie se pun primele temelii:

"Copiii încep să își construiască un sentiment al sinelui nu numai prin ceea ce spun despre ei înșiși, ci mai ales prin ceea ce simt că le este permis sau interzis."
- John Bowlby, în cartea sa Attachment and Loss, a descris modul în care experiențele relaționale timpurii cu figurile de referință influențează formarea identității și a emoțiilor fundamentale.

Ne gândim la jocurile propuse, la activitățile sugerate, la cărțile citite sau puse în mâinile noastre. În unele contexte culturale, cum ar fi în țările din Est, există un ritual care are loc în jurul vârstei de un an: diferite obiecte sunt puse în fața copilului și observăm pe care îl va alege. Este un joc, dar și o intuiție profundă. Se spune că obiectul ales va dezvălui ceva despre personalitatea sa sau despre viitorul său.
Dar nu toate familiile sunt atât de dornice să exploreze . În multe case, oamenii cresc urmând căi deja trasate, în care părinții, influențați  de convingeri culturale sau personale, își îndreaptă copiii spre căi care nu sunt poate ale lor. Aici poate apărea primul conflict interior. Dacă cineva nu se simte liber să se exprime, începe să poarte măști. Acest lucru nu este făcut din înșelăciune, ci pentru supraviețuire. Pentru a fi iubit, primit, acceptat.

Psihologul Carl Rogers, în cartea sa Becoming a Person, scrie:

"Tendința de a deveni sine însuși poate fi înăbușită de nevoia de a fi acceptat."

Apoi vine școala. Se poate întâmpla ceva magic: un profesor ne inspiră, un coleg ne face să gândim, un proiect ne luminează. Dar poate fi ca nu. Atunci drumul continuă, dar fără o direcție clară. Mergem înainte împinși de îndatoriri, așteptări, comparații. Dar în interior, ceva se mișcă. Chiar dacă nu ne dăm seama.

Ce se întâmplă dacă intuiția noastră, vocea noastră interioară, intră în conflict cu mediul înconjurător? Ce se întâmplă dacă tânjim după ceva ce alții nu aprobă sau nu înțeleg? Atunci începe o fractură interioară.

O separare între ceea ce suntem și ceea ce arătăm.

Mergem înainte din inerție, dar fără rădăcini. Fără sens.

Și apoi, dacă avem noroc, vine criza.

Da, norocos.

Deoarece criza poate fi o trezire. O durere care ne obligă să ne oprim. Să ne întrebăm: "Cine sunt eu cu adevărat?", "Unde mă duc?", "A cui viață o trăiesc?".
Dacă este însoțită de o cale de cercetare, de ascultare, de sprijin profesional sau chiar de cuvintele potrivite citite/auzite la momentul potrivit, criza poate deveni o oportunitate, o poartă, o întoarcere.

James Hillman, în cartea sa Codul sufletului, ne invită să privim crizele ca pe niște portaluri ale revelației:

"Nu suntem aici pentru a repara ceva, ci pentru a asculta ceea ce sufletul vrea să dezvăluie."

Iar voi, cei care citiți aceste rânduri, cine sunteți? Unde vă aflați în călătoria voastră?

Ești un adolescent care se uită în oglindă în căutarea unei reflexii pe care încă nu o cunoști?
Ești un adult care se simte pierdut, obosit, dar încă cu dorința de a se descoperi?
Ești un părinte care se întreabă cum să își însoțească cel mai bine copiii?
Sau ai ajuns aici din întâmplare... dacă intamplarea chiar există?

Oricine ai fi,  această călătorie poate începe oricând. Și poate fi fascinantă, eliberatoare, transformatoare. Poate schimba felul în care privești lumea și felul în care te privești pe tine însuți.

Pentru un adolescent, este un moment dificil, dar puternic pentru a începe.
Pentru un adult, orice moment poate fi momentul potrivit.
Pentru un părinte, este o oportunitate valoroasă de a reveni la tine, de a-ți reciti copilăria, de a înțelege ce a funcționat și ce a deviat calea. Și de acolo, să începeți să semănați ceva nou, și pentru proprii copii.

Viktor Frankl, în A Psychologist in the Lagers, scrie:
"Când nu mai suntem capabili să schimbăm o situație, suntem provocați să ne schimbăm pe noi înșine".

Surse de inspirație:

John Bowlby- Atașamentul și pierderea

Carl Rogers - A deveni o persoană

James Hillman- Codul sufletului

Viktor E. Frankl- psiholog în lagăre