17. Valoarea a ceea ce rămâne. Minte, corp și suflet

Există perioade ale anului în care viața ne invită să facem loc: să alegem ce să păstrăm dintre proiecte, relații, obiecte. În casă, la birou, în noi înșine. Să facem loc pentru a vedea clar ceea ce rămâne.
Fiecare ciclu, pe măsură ce se apropie de sfârșit, ne cere să aruncăm o privire sinceră la lucrurile pe care le-am construit în jurul viselor noastre.

Ne apropiem de sfârșitul anului, momentul în care natura încetinește și solul se odihnește pentru a se pregăti să renasca din nou.
Și noi suntem chemați să distingem ceea ce hrănește de ceea ce nu o mai face, ceea ce îngreunează de ceea ce ne susține.

Am acumulat experiențe, informații, relații, dorințe. Pentru mine, adevărata bogăție provine atât din acumulare (gândiți-vă la frumusețea experienței de viață, dar și la cea a anumitor obiecte), cât și din selecție.

A ști să renunți este un act de măiestrie, un gest sacru care redă demnitate materiei - deoarece ceea ce eliminăm din superfluu vibrează din nou cu sens.

Dar să știm cum să ne prețuim si mentinem  averea - ceea ce am învățat, relațiile pe care le-am construit, amintirile care ne-au format - este la fel de important.
Aceasta necesită angajament, revizuire, luciditate: să înțelegem unde am lucrat, ce putem îmbunătăți, unde putem pur și simplu să ne acomodăm.

Îmi plac închiderile de cicluri la fel de mult ca și noile începuturi.

Călătoria din aceste ultime luni m-a învățat că starea de bine  vine din autenticitate.
Această conștientizare îmi permite astăzi să accept sfârșitul unui capitol și să privesc cu curaj spre noi orizonturi.

A construi, a crea, a organiza, a câștiga, a alege în cunoștință de cauză: toate acestea sunt spirituale atunci când provin dintr-o intenție clară, iar eu sunt, de asemenea, o persoană spirituală căreia îi place să trăiască bine în lumea materiei.

Corpul este un templu, timpul este un instrument, banii sunt energie în mișcare, iar calitatea vieții noastre depinde de cât de conștienți suntem în timp ce acționăm.

Astfel, pe măsură ce anul se apropie de sfârșit, mă întreb - și vă întreb:

Ce vreți să luați cu voi în următorul ciclu?
Ce se poate întoarce în pământ, cu recunoștință, pentru că și-a îndeplinit deja scopul?

Înainte de a vă grăbi spre nou, uitați-vă la frumusețea a ceea ce rămâne.
Evaluați proiectele care încă mai pot răsări, închideți-le ușor pe cele care nu au găsit teren fertil, sărbătoriți-le pe cele pe care le-ați finalizat și lăsați-le pe celelalte să devină pur și simplu o amintire.

În sursele de inspirație de astăzi, las imaginea care amintește de lucrarea "Compoziție cu roșu, albastru și galben" a lui Piet Mondrian, maestru al abstracției și echilibrului.
Liniile sale negre delimitează spațiul ca granițe ale experienței umane, în timp ce culorile primare - roșu, albastru și galben - reprezintă corpul, mintea și spiritul în dialog permanent.
Spațiile albe, pe de altă parte, evocă vidul fertil: locul în care totul se odihnește și din care se poate naște noul.

Mondrian a căutat forma pură a esenței, ordinea care rezultă din renunțarea la superfluu.
La fel și noi, la sfârșitul fiecărui ciclu, suntem chemați să simplificăm pentru a regăsi armonia.

În limbajul tăcut al artei, acest tablou ne reamintește că ceea ce rămâne - după ce totul a fost ales, înțeles și eliberat - este tocmai echilibrul.