21. Când ceea ce ți-ai dorit ajunge… și nu te mai reprezintă

Barul de la Folies-Bergère — Édouard Manet (1882)

Sunt momente în care viața face exact ceea ce ne-am dorit.
Nu greșește adresa. Nu întârzie.
Ajunge exact la timp.

Cu toate acestea, când ajungem în sfârșit acolo — în fața a ceea ce ne-am dorit de ani de zile — ceva ar putea sa nu mai corispunda

Nu e vorba de frică.
Nu e vorba de sindromul impostorului.
Nici măcar nu e vorba de nerecunoștință.

Este o formă mai subtilă de nealiniere:
nu ne mai recunoaștem în acea dorință.

Paradoxul împlinirii sa spunem asa

Ani de zile ne-am imaginat acel rol, acel obiectiv, acea versiune a noastră.
Am construit, am perseverat, ne-am dovedit valoarea.
Și acum, când am putea spune „Am reușit”, apare o întrebare neașteptată:

Cine aș fi dacă aș accepta cu adevărat toate acestea?

Aparține unei versiuni a noastră care avea nevoie să ajungă acolo pentru a se simți validă, văzută, legitimată.
Dar între timp, ne-am schimbat.

Să mergem mai departe pentru ego sau să ne oprim pentru adevăr?

Și iată... alegerea dificilă.

Continuam, pentru că suntem aproape de final.
Pentru că a da înapoi pare a fi o înfrângere.
Pentru că a renunța la ceea ce „toată lumea vrea” pare inexplicabil, aproape de neiertat.

Sau rămanem.
Rămanem unde suntem și recunoaștem că poate nu eram în locul nepotrivit, ci într-o stare de spirit nepotrivită.

Nu este o alegere strategică.
Este o alegere de identitate.

Ego-ul cere consecvență față de trecut.
Conștiința cere fidelitate față de prezent.

Curajul cel mai puțin celebrat

Suntem învățați să îi sărbătorim pe cei care reușesc.
Mult mai putin pe cei care au curajul să spună:

„Nu mai este locul meu. Nu mai vreau aceleasi lucruri.”

Sa ramai unde esti nu este imobilitate. Uneori este un act de extremă luciditate.

A merge înainte nu înseamnă întotdeauna progres.
Uneori înseamnă doar perseverență într-o idee despre sine care nu mai există.

Adevărata maturitate nu constă intotdeauna în realizarea a ceea ce ne-am dorit,
ci în recunoașterea momentului în care acea dorință nu mai este realădaca se intampla.

Poate că întrebarea corectă este alta.

Nu: „Ce ar trebui să fac acum?”
Ci:

• Cine încerc să fiu dacă accept?

• Pe cine trădez dacă continui?

• Pe cine onorez dacă mă opresc?

Pentru mine, 31 decembrie nu este o zi pentru decizii finale, ci o zi pentru recunoașteri tăcute.

Cele care nu pot fi explicate.
Cele care, dacă sunt ascultate, schimbă totul.

Mulțumesc, 2025, m-ai schimbat în atât de multe feluri... mulțumesc.

Surse de inspirație

Arta (pur și simplu) experiența personală de viață

Barul de la Folies-Bergère — Édouard Manet (1882)

Interpretare personală:

În Barul de la Folies-Bergère, Manet folosește oglinda nu pentru a dubla realitatea, ci pentru a o sparge.
Figura feminină este prezentă, elegantă, aparent în concordanță cu rolul ei.
Totuși, la o privire mai atentă, ceva nu se potrivește.
Poziția se schimbă, privirea se mută, identitatea se imparte.

Este ca și cum pictura ne-ar spune că există o diferență subtilă, dar decisivă între ceea ce am devenit și ceea ce simțim că suntem.

Și uneori ne dezvăluie că ceea ce am realizat nu mai corespunde cu cine suntem.