13.Paper 13 și nașterea din haos

Noile începuturi nu vin întotdeauna ușor.
Uneori se nasc în zgomotul unei dispute, în greutatea unui cuvânt dur,
sub semnul unei luni roșii care arde pe cer.

Așa scriu astăzi: amețită, obosită, vulnerabilă.
Totuși, știu că 13 nu este niciodată un număr ușor.
În Tarot poartă numele de Moarte.

Nu pentru a anunța sfârșitul,
ci pentru a ne aminti că orice început are nevoie de o pauză.
O sămânță, pentru a germina, trebuie mai întâi să se despice.

Fricile bat la ușă: frica de pierdere, de singurătate, de lipsă.
Ele sunt umbrele care ne împiedică să devenim ceea ce suntem cu adevărat.
Dar poate că ele nu trebuie alungate. Poate că ele trebuie privite.
Pentru că dincolo de acest prag începe transformarea.

Și aici, în mijlocul haosului, îmi amintesc de hărțile care m-au însoțit:
numerele care șoptesc adevăruri ascunse,
simbolurile care deschid portaluri interioare,
stelele care reflectă calea,
cuvintele care devin oglinzi.

Nu există o singură cale de a te găsi pe tine însuți.
Există curajul de a rămâne, chiar și atunci când doare.
Să respiri în fractură,
și să o lași să devină pământ fertil.

Ciclul care se încheie astăzi nu aduce un sfârșit.
Aduce rădăcini.
Aduce disciplină.
Aduce posibilitatea de a construi, cărămidă cu cărămidă, o casă nouă în interiorul propriei persoane.

Pentru voi, cei care mă citiți, vreau doar să vă spun:
dacă astăzi sunteți în haos, nu vă temeți.
13 este greu, dar este stăpân.
Este umbra care păzește ușa către renaștere.

În etapele următoare vom explora atât umbrele, cât și luminile:
temerile care ne țin pe loc și instrumentele care ne ghidează.
Pentru că singurul nou început adevărat începe întotdeauna aici:
prin alegerea de a rămâne în viață,
chiar și în mijlocul furtunii.

În acest nou ciclu voi vorbi despre latura mea mai intuitivă,
legată de tradițiile străvechi și culturile lumii.
O latură pe care am dezvoltat-o într-un mod delicat, dar profund
și pe care, până acum, am împărtășit-o doar cu câțiva colegi de călătorie.

Ziua 13, Moartea ca simbol, mă invită astăzi să fiu autentic
chiar și în ceea ce îmi este cel mai frică.

Atâta timp cât vorbim despre cărți, dezvoltare personală,
figuri profesionale pe care să ne bazăm,
se poate face. Este un limbaj acceptat,
mai ales aici în Milano, un oraș deschis și plin de resurse.

Dar există și alte instrumente, mai puțin "acceptate",
mai discutate și mai puse la îndoială.
Și totuși, tocmai acestea m-au ajutat -
și încă mă susțin în evoluția mea.

Moartea, pentru mine, reprezintă astăzi acest lucru:
hotărând să nu mai rămân la suprafață,
unde totul pare confortabil,
dar să înfrunt teama de a-mi arăta cealaltă față.

Prin urmare, în următoarele articole voi vorbi
despre instrumentele de autocunoaștere pe care le-am experimentat
și care mă însoțesc, pas cu pas,
spre sănătatea mea mentală și fizică.